poslat odkaz na aplikaci

MaiSimplu


4.8 ( 5968 ratings )
Obchod Sociální sítě
Vývojář: Furnizor Soft SRL
Zdarma

De ce MaiSimplu?

Încep prin a vă întreba dacă vă amintiți de data aceea când ați avut nevoie urgent de un service auto pentru că vi s-a aprins un beculeț în bord? Dar când a trebuit să mergeți pentru prima dată la un stomatolog și aveați nevoie de o recomandare? Și ziua aceea în care vă rugați cu disperare să vă pice un electrician din cer? Vi le amintiți, sigur că da, că doar ați stat minute sau ore în șir făcând căutări pe Internet, mai apoi contactând străini despre care nu știați nimic, stând ulterior ca pe jar gândindu-vă dacă sunt persoane de încredere. Se putea mai simplu.

În pagina principală, sus, există un buton de căutare unde puteți introduce categoria de servicii de care aveți nevoie. Puteți tasta, de asemenea, numele unei persoane (poate v-a fost recomandat cineva și nu îi știți numărul de telefon), sau chiar numărul de telefon al acesteia, în caz că v-ați cunoscut la coadă la supermarket, v-a auzit plângându-vă de problema voastră, v-a dat numărul de telefon și i-ați uitat numele ca și cum nu avea să vă scape de cea mai mare durere de cap pe care o aveți momentan.

Categoriile de furnizori variază de la amenajări, până la antrenori, asiguratori, avocați, constructori, coregrafi, decoratori, fermieri, fizioterapeuti, barberi, medici, oțelari, sticlari etc

Am nevoie de un... instalator!

Să ne imaginăm că aveți nevoie de un instalator. În momentul în care alegeți această categorie de servicii, vă sunt listate toate numele prezente în aplicație până acum. Puteți vedea, în primă fază, nota pe care o au pe platformă, dacă prețul este mic, mediu sau ridicat și dacă este scrisă vreo recenzie. Mai apoi, dacă alegeți o persoană anume, aveți posibilitatea să citiți o scurtă descriere despre persoana respectivă, să vedeți fotografii cu cele mai recente lucrări ale sale și să analizați recenziile scrise de alte persoane. Dacă v-a convins, mai jos găsiți butonul de apelare. Toți specialiști de pe platformă sunt verificați în prealabil. După ce beneficiați de serviciul în cauză, nu uitați să reveniți în aplicație și să scrieți și voi o recenzie, în mai puțin de 8 secunde, pentru că astfel veți ajuta alți oameni în viitor.



Recomandă și tu un specialist!

Tot pe prima pagină, în cadranul albastru, avem un buton de ”Recomandă specialist”. Puteți selecta persoana din agenda telefonică sau să introduceți manual numărul de telefon al acesteia, urmând ca mai apoi să fiți rugați să spuneți câteva cuvinte despre persoana sau compania respectivă. Totul în sub 20 de secunde.

Devino furnizor de servicii - Creează-ți Profilul de Furnizor

Puteți să vă creați profilul de furnizor de servicii în mai puțin de 1 minut direct în aplicație, atât ca persoană fizică, cât și ca o companie, introducând nume, descriere, poză profil sau logo companie, localitate, categoria sau subcategoria de servicii și puteți adăuga poze cu lucrări recente.

Ce spune lumea

"Să spun despre această aplicație că e ușor de folosit, user friendly sau că s-ar descurca și un copil până în 7 ani să-i dea de capăt ar fi, după cum îi spune în română, o afirmație modestă din partea mea."

"...nu mi-a trecut nimic prin minte și să nu fi găsit în lista aceea."

“Minunat!”

“Faina si foarte utila avand in vedere cat de greu e sa gasesti un specialist!”

“Mi-a plăcut mult că putem și recomanda specialiști, iar procesul este foarte ușor.”

“Eu mi-am recomandat deja medicul ortodont, un service auto, dentistul chirurg, cosmeticiana, și m-am simțit chiar bine să ”pun umărul” la dezvoltarea acestui app.”